Ce se intampla daca nu semnezi procesul-verbal intocmit de politist. Sursa: Bihor Online. Joi, 27 August 2020, ora 12:37. 57 citiri. Bihor Online. Prin intermediul unei postari pe pagina de socializare Facebook, politistii transmit ca semnarea unui proces-verbal nu inseamna ca sunteti de acord cu cele semnalate in acesta. Semnatura este doar
Acestea fiind spuse, in cazul in care oricare dintre elementele amintite anterior lipsesc din cadrul procesului verbal, soferul poate contesta procesul de contraventie si acesta va fi anulat imediat. Vom adauga inca un element pe care nu l-am mentionat si anume ca daca la rubrica "Alte mentiuni" nu este scris nimic, procesul va fi declarat nul.
Un proces-verbal de constatare a unei contravenții este un act administrativ unilateral de sancționare, ceea ce înseamnă ca acesta este emis de către o autoritate publică, în regim de putere publică, în scopul executării legii. Astfel, pentru a-și putea produce efectele (stabilirea obligației contravenientului de a plăti amenda
În cazul în care nu semnați, procesul-verbal va ajunge ulterior tot la dumneavoastră, la domiciliu, iar dacă considerați că ați fost amendat pe nedrept, puteți depune contestație Fii informat!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.
gZwI8.
ce se intampla daca nu semnezi procesul verbal