La 13, când nici nu se punea problema de a avea viața sexuală, după ce m-am întors dintr-o tabără, mi-a întârziat menstruația 5 zile. Am încercat să ascund acest lucru de mama, dar parcă își notase undeva data la care urma să-mi vină și mă întreba în fiecare zi dacă mi-a venit ciclul. mergi la un endocrinolog.poti sa ai un dezechilibru hormonal din cauza unei raceli.iar cu tiroida e alta mancare de peste .nu are legatura cu ciclul menstraul si cu infertilitatea.incearca sa te calmezi si sa nu faci din tantar armasarprobabil vei primi un tratament cu anticonceptionale.ele fiind mici cantitati de hormoni iti vor regla menstruatia.dar nu lua de capul tau..trebuie sa faci un control si apoi un test ca sa vezi care ti se potrivesc..stiu ca de obicei se dau diane25. O altă dereglare, dar care este ceva mai greu de perceput de o femeie se referă la ciclul menstrual în care nu s-a eliminat un ovul și care se numește ciclu menstrual anovulator. De regulă, acesta este depistat de medicul ginecolog în urma unor investigații de specialitate. Semnale de alarmă - când trebuie să consulți medicul Menstruatia sau sângerarea menstruală are loc o dată pe lună (la fel ca ovulația). Mai precis, este numit ciclu menstrual perioada din prima a zi a sangerarii pana la urmatoarea menstruatie, ce are o durata de 28 de zile. Totusi, este considerat normal si un ciclu menstrual care dureaza pana la 21 sau 35 de zile. Varsta - daca de-abia ati inceput sa aveti menstruatie, poate sa nu vina in fiecare luna. Daca sunteti o femeie mai in varsta, cauza poate fi apropierea menopauzei. Exercitiile - exercitiile fizice excesive sau sportul de performanta pot cauza lipsa menstruatiei. Sigur ai o problema hormonala..daca nu cumva esti gravida..:D dar poate nu e cazul pt k tu ai zis k ai slabil, k atunci knd esti gravida iei"proportii".La 15 ani am avut si eu o probl asemanatoare..nu mi-a mai venit 5 luni!am fost la ginecolog(nu te consulta stai linistita, doar iti pune cateva intrebari)si mi-a prescris niste injectii pe baza de hormoni..dupa numai o injectie mi-a venit qqpZmYJ.

de ce nu mi a venit ciclul de 2 luni